Dragostea – așa de neînțeleasă, așa de cuprinzătoare, așa de copleșitoare! Cu cât cunoaștem mai mult din ea, cu atât pricepem că de-abia descifrăm primele ei însemne. Mă impresionează ca nimic altceva deplinătatea iubirii lui Dumnezeu. Este atât de frumoasă, de împlinitoare și de cuceritoare încât orice altceva pălește când stau s-o înțeleg. Este sigur: Hristos și dragostea Lui m-au îndrăgostit iremediabil de Sine!

În contrast cu ceea ce înțeleg a fi iubirea jertfitoare de Sine a Mântuitorului, a început să se nască ceva ce se spune că trebuie deprins de asemenea: dragostea de sine. Și alături de ea vin una câte una nevoia de milă, compasiune, înțelegere, răbdare, bunătate – tot pentru noi. Materialul de față este o invitație la studiu și analiză. Chiar nu pot să nu-i iubesc pe ceilalți, dacă nu mă iubesc pe mine?

Rădăcini

Multe concepte care ne învață cum să ne iubim fac referire la cuvintele lui Hristos: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:39). Mântuitorul preia principiul pe care El Însuși l-a prezentat în Vechiul Testament, condensând întreg Decalogul într-un cuvânt: dragoste. Acest principiu este exprimat prioritar față de Dumnezeu, dar este cu neputință să rămână la acest nivel, pentru că iubirea întotdeauna se vede în raport cu celelalte persoane. Acesta este și sensul în care este folosit de Scriptură. De fiecare dată când apare porunca, se detaliază modul în care să te raportezi la alții, nu la propria persoană. De fapt, nu este vreun loc în Biblie care să detalieze modul în care trebuie să ne iubim pe noi înșine.

Este interesantă dinamica lucrurilor cu privire la dragoste și modul în care se inversează direcția de iubit. Această orientare este întreținută de psihologia seculară și de ideologia orientală, iar raportarea la noi înșine a început să se îndepărteze tot mai mult de învățătura altruistă a Scripturii. Sinelui i se oferă valențe tot mai importante, se asociază cu un soi de condescendență pe care eu însămi ar trebui să o am pentru propria-mi ființă.

Și este corect să fie așa. Și asta doar dacă omul ar fi măsura lucrurilor, dacă el este centrul, atunci da, aceasta este calea. Altfel, este nevoie să reconsiderăm traseul.

Exprimări de (ne)iubiri

Doamna doctor, problema mea principală este aceea că nu am suficientă stimă de sine. De-asta nu reușesc în viață, pentru că nu investesc suficient în mine, nu îmi acord timp, mă gândesc mereu la alții. 

Întâlnesc adesea astfel de discursuri din partea pacienților, care consideră că ceea ce frânează existența lor este faptul că nu își acordă suficientă atenție. Și se prea poate ca lipsa de investiție în meditație și reflecție asupra propriilor acțiuni și gânduri să fie cauza multor neajunsuri pe care le experimentăm. Dar atunci când oamenii exprimă nevoia de a investi în ei înșiși o fac adesea din motive mai puțin nobile sau altruiste. Vrem timpul nostru, spațiul nostru, ne sufocă uneori cerințele celorlalți, simțim nevoia să punem limite, să ne protejăm pe noi înșine de ceilalți. O fi dumnezeiască această atitudine? „Dar Domnul Hristos ne învață că preocuparea noastră nu trebuie să fie cât de mult vom primi, ci cât de mult putem să dăm. Măsura datoriei noastre față de alții se găsește în ceea ce noi înșine am socotit ca datorie a lor față de noi.” (Ellen White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 134)

Una dintre definițiile pe care le oferă dicționarul este următoarea: A STIMÁ = (persoane sau valori umane) A trata cu stimă (izvorâtă dintr-un sentiment de înaltă apreciere). Și-acum, spuneți-mi: Mai este cineva în acest univers care merită sentimentele [noastre] de înaltă apreciere, în afară de Dumnezeu Însuși? Atunci, cum aș putea să folosesc acest cuvânt în dreptul meu, o ființă umană limitată și cu atâtea nedesăvârșiri? În definitiv, cum pot să mă stimez pe mine câtuși de puțin și apoi să îmi mai rămână 100% stimă pentru Dumnezeu? Oricât de nesemnificativă ar fi măsura acestei considerații pentru propria persoană, exprimarea ei intră în contradicție cu chemarea Creatorului de a-L onora numai pe El.

Este drept, uneori cuvintele s-ar putea să exprime altceva decât este în mintea noastră. Valoarea, respectul pentru propria ființă sunt atitudini pe care Biblia le încurajează și pot să le folosesc și în dreptul meu. Chiar trebuie să cunosc prețul pe care îl am în ochii Creatorului. Trebuie să mă consider o persoană valoroasă. Trebuie, da, pentru că ești atât de valoros cât viața Mântuitorului Însuși. Și tocmai pentru că meritele sunt toate ale Lui, să oferim stimă numai Lui, chiar și în exprimările noastre!

Exact așa, numai că altfel

Nu știu dacă mai folosiți și dumneavoastră exprimări de felul: Situația asta este asemănătoare 100% cu ceea ce s-a întâmplat data trecută. Doar cadrul și reacția oamenilor și persoanele implicate sunt diferite. În materie de dragoste, Hristos este idealul. Și El ne zice: „Să vă iubiți… cum am iubit Eu” (Ioan 13:34). Să (te) iubești exact așa cum scrie, dar ca Mine.

Acest „cum am iubit Eu” aduce atâta lumină, încât cuvintele suplimentare pălesc. Hristos Și-a purtat de grijă, a avut respect pentru propriul trup, înțelegând că este spațiul care trebuie ținut „curat”, pentru că în el Duhul Sfânt dorește să locuiască. Jertfindu-Se pentru alții, arătând simpatie și altruism deplin, a fost modul în care El a înțeles această dragoste pentru Sine. „Legea iubirii pretinde consacrarea trupului, a minții și a sufletului în slujba lui Dumnezeu și a semenilor noștri. Și această slujire, în timp ce face ca noi să fim o binecuvântare pentru alții, ne aduce nouă înșine cele mai mari binecuvântări. Altruismul stă la baza oricărei dezvoltări reale. Printr-o slujire altruistă ne cultivăm în gradul cel mai înalt fiecare calitate. Devenim din ce în ce mai mult părtași la natura divină. Suntem potriviți pentru cer, pentru că primim cerul în inimile noastre.” (Ellen G. White, Educație, p. 16)

pexels rodnae productions 6646991 scaled

Vedeți cât este de diferită perspectiva lui Dumnezeu? Ea are în vedere nu cât de mult pot obține pentru mine, ci cât pot avea mai mult ca să ofer. Și atunci, nu este măsură pentru ceea ce poți face pentru tine. Vrei să investești mai mult în studii, meditație, activitate fizică, odihnă? Foarte bine! Fă-le pe toate acestea și orice mai este nevoie pentru tine, dacă motivația este să Îl onorezi pe Dumnezeu și să le slujești oamenilor. Odată așezat principiul altruismului ca fundament al oricărei acțiuni, atunci mă aștept ca roadele să fie cele ale lepădării de sine. Altfel, este necesar să ne amintim că „orice îngăduință egoistă este o ofensă înaintea lui Dumnezeu.” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 261)

 

Dragostea este așa vastă că n-ar încăpea într-o inimă mică precum e a mea. O lasă să se reverse. Mă mulțumesc să fiu doar canalul prin care ea să curgă de Sus înspre oameni!

 

Înscrie-te